EMDR – Psihoterapia tulburării de stres post-traumatic

stres post traumaticPsihoterapia tulburării de stres post-traumatic prin tehnica EMDR

 Terapia EMDR, sau Terapia prin Reprocesare si Desensibilizare prin Mișcări oculare, este o psihoterapie cu o abordare integrativă si foarte eficientă în ceea ce privește tulburarea de stres post-traumatic. Cauzele care pot provoca această tulburare sunt: abuzurile, intervențiile chirurgicale invazive, accidente rutiere sau calamități naturale, a fi martor la astfel de accidente, dar și orice eveniment de viață care poate provoca un șoc emoțional puternic.

Tehnica EMDR de tratare a tulburarii de stres post traumatic este deosebit de eficientă și rapidă (cu efecte observabile după doar 3 ședințe!) în tratarea acestor traume majore.

Ideea care stă la baza tehnicii este cea a Reprocesării Adaptative a Informației. Mai exact, dacă o persoană trece printr-un eveniment de viață tulburător, șocant, informația nu este procesată într-un mod corect de către creier, datorită impactului emoțional puternic.

Astfel, acel eveniment nu va fi integrat sau înțeles într-o manieră adaptativă. Acest lucru va duce la apariția diverselor simptome sau tulburări: depresie, anxietate, atacuri de panică sau chiar boli fizice.

Această metodă folosește tehnici specifice: stimularea bilaterală auditivă, vizuală sau tactilă, protocoale specifice, desensibilizare față de materialul traumatic, accesarea resurselor interioare,  lucrul cu emoțiile și senzațiile corporale specifice. Astfel are loc reaccesarea amintirilor traumatice, creierul le va înțelege diferit, iar persoana va avea o nouă perspectivă asupra evenimentului. Simptomele vor dispărea datorită  procesului terapeutic.

Terapia EMDR este eficientă tocmai datorită abordării holistice a traumei, adică informația traumatizantă este procesată atât la nivel cognitiv, rațional, cât și la nivel emoțional și corporal. Evenimentul nu este doar înțeles logic, așa cum se întâmplă în cazul altor abordări psihoterapeutice. Din acest motiv, efectele sunt mult mai rapide și vizibile.

Această formă de psihoterapie funcționează și în cazul copiilor, cu rezultate deosebite, și mult mai rapide decât în cazul adulților.

www.emdria.org