Psiholog Cluj – Psihoterapeut Adriana Laszlo

Oamenii deţin un potenţial imens de dezvoltare şi resurse deosebite de refacere de care, de cele mai multe ori, nu sunt conştienţi. Scopul meu, în calitate de psihoterapeut si psiholog in Cluj-Napoca, este să asist persoana, cu grijă şi respect, să se dezvăluie şi să se descopere, astfel încât vindecarea şi schimbarea să se producă.

Noi toţi avem posibilitatea de a alege în orice situaţie cum să gândim, ce să simţim şi cum să acţionăm, astfel încât viaţa noastră să fie plină de sens şi de mulţumirea de a realiza ceea ce ne împlineşte. Trebuie doar să ştim şi să credem că există această posibilitate. 

Preocuparea mea permanentă este dezvoltarea şi aplicarea metodelor de educaţie pozitivă în creşterea copiilor, dezvoltarea programelor de educare a inteligenţei emoţionale, atât la copii cât şi la adulţi, precum şi descoperirea şi stimularea aptitudinilor şi resurselor ce-i vor ajuta pe copii şi tineri să reuşescă în viaţă.

• Sunt psiholog şi psihoterapeut acreditat de către Colegiul Psihologilor din România
• Sunt membru al Asociației Române de Psihoterapie Integrativa
• Ca psihoterapeut integrativ am participat la numeroase conferințe, cursuri și seminarii de formare profesională, unde am deprins o gamă largă de tehnici şi metode, pe care le adaptez în funcţie de nevoile specifice și unicitatea fiecărei persoane cu care lucrez, fie ea copil, adolescent, adult sau familie;
• In calitate de Formator autorizat CNFPA am susținut cursuri de Educația Părinților și Inteligența emoțională în educația copiilor, acreditate de Ministerul Educației și Învățământului.
• Formarea în EMDR, mi-a dat posibilitatea de a lucra mai eficient cu persoanele ce au suferit traume puternice, cum ar fi accidente de mașină, abuzuri, operații, sau alte evenimete de viață cu un impact emoțional puternic. (www.emdria.org)

Adriana Laszlo Psiholog Cluj

EXPERIENȚA PROFESIONALĂ
• Experienţa profesională am dobîndit-o lucrând atât cu copii, tineri sau adulţi, în cadrul cabinetului, dar şi în clinici sau organizaţii private.
• Am iniţiat şi desfăşurat diferite activităţi psiho-educaţionale pentru copii şi tineri, cu tematici precum: autocunoaştere şi dezvoltare personală, autocontrol emoţional şi gândire pozitivă, orientare în carieră şi life coaching.
• Am organizat ateliere artistice şi de creaţie pentru copii şi tineri, cu diferite ocazii, cu scopul de a stimula imaginaţia, abilităţile de comunicare şi relaţionare ale copiilor, și , mai ales, echilibrul emoţional.

PROIECTE
• Cursuri de educatie emoțională pentru copii (opțional în școli și grădinițe)
• Educația părinților
• Emisiunea La psiholog (Informația TV, Satu Mare)